Transpiraţia unui bebeluş la vârsta de un an dezvăluie dacă acesta va fi agresiv în copilărie

Un nivel mai mic al transpiraţiei, conform măsurătorilor conductanţei pielii, a fost asociat unui comportament mai agresiv la copii şi adolescenţi. Ipoteza cercetătorilor afirmă că tinerii agresivi nu experimentează emoţii la fel de puternice precum copiii nonagresivi atunci când se confruntă cu o situaţie înfricoşătoare. Deoarece au o reacţie mai slabă la aceste situaţii, sunt mai predispuşi la comportamente antisociale.

Cercetătoarea Stephanie van Goozen de la Universitatea Cardiff şi colegii săi au dorit să afle dacă legătura dintre nivelul mic al transpiraţiei şi comportamentul agresiv ar putea fi observat chiar şi în cazul bebeluşilor.

• Prețurile orezului în Japonia au atins cel mai mare nivel din ultimii 50 de ani
• Băile cu gheață ar putea face mai mult rău decât bine, arată un studiu

Pentru a afla răspunsul la această întrebare, cercetătorii au ataşat electrozi de laba piciorului unor bebeluşi în vârstă de un an şi au măsurat conductanţa pielii atunci când aceştia stăteau, atunci când reacţionau la zgomote puternice şi atunci când se confruntau cu un robot înfricoşător controlat cu o telecomandă. De asemenea, cercetătorii au colectat ulterior date despre agresivitatea bebeluşului la vârsta de 3 ani, aşa cum erau raportate de mama acestuia.

Rezultatele cercetării arătau că bebeluşii care la vârsta de un an prezentau un nivel mai scăzut al transpiraţiei atunci când stăteau şi când se confruntau cu robotul erau mai agresivi fizic şi verbal la vârsta de 3 ani.

În mod interesant, măsurătoarea conductanţei pielii erau singurul factor care prezicea corect agresivitatea la o vârstă mai mare. Alte măsurători colectate la vârsta de un an, cum ar fi detaliile oferite de părinţi referitoare la temperamentul bebeluşului, nu preziceau gradul de agresivitate al acestuia la vârsta de 3 ani.

Aceste rezultate sugerează că o măsurătoare fiziologică la vârsta de un an prezice gradul de agresivitate de mai târziu, iar observaţiile mamelor nu.

„Acest lucru este opusul a ceea ce cred mulţi psihologi specializaţi în dezvoltare, şi anume că mama este cea mai bună sursă de informaţie despre copilul său”, subliniază van Goozen.

În acelaşi timp, această cercetare prezintă câteva implicaţii importante în ceea ce priveşte strategiile de intervenţie: „rezultatele arată că este posibil să identificăm bebeluşii supuşi riscului înainte ca aceştia să manifeste comportamentul problematic”, concluzionează van Goozen. „Identificarea precursorilor unor tulburări este utilă în contextul implementării unor programe de prevenţie, reducând costurile economice şi psihologice ale comportamentului antisocial”, mai spune cercetătoarea.

Sursa: Association for Psychological Science